 Preşedintele Traian Băsescu a participat, miercuri, la Palatul
Parlamentului, la Congresul Partidului Popular European, în calitate de
invitat. Şeful statului a susţinut un discurs în faţa liderilor PPE.Redăm integral discursul ţinut de Traian Băsescu în faţa
liderilor PPE, aşa cum a fost postat pe site-ul Administraţiei
Prezidenţiale:
„Domnule Preşedinte al Consiliului European,Domnule Preşedinte al Partidului Popular European,Excelenţele Voastre, doamnelor şi domnilor Prim-miniştri şi Preşedinţi ai partidelor afiliate,Domnule Preşedinte al Comisiei Europene,Doamnelor şi domnilor membri ai Parlamentului European,Doamnelor şi domnilor membri ai Comisiei Europene,Doamnelor şi domnilor, stimaţi invitaţi,În
primul rând, doresc să vă adresez un călduros bun-venit la Bucureşti şi
să-mi exprim bucuria de a avea posibilitatea să mă adresez
Dumneavoastră în cadrul celui de-al 21-lea Congres al Partidului Popular
European, plasat foarte inspirat sub sloganul «Răspunsul este: mai
multă Europă!». Personal, aşa cum mulţi dintre Dumneavoastră cunosc,
sunt un adept foarte hotărât al proiectului unei Europe tot mai
integrate şi, prin aceasta, tot mai puternice.Sunt încântat că
Bucureştiul, capitala României, este gazda unui eveniment atât de
important, de natură să reconfirme semnificaţia sa pe harta politică a
Europei. Am convingerea că acest congres, care stabileşte coordonatele
politice ale Partidului Popular European pentru următorii 10-20 de ani,
va întări solidaritatea şi coeziunea membrilor săi şi va stimula
dezbaterile propice identificării celor mai bune răspunsuri la
provocările cu care Europa se confruntă în plan intern şi extern pe
termen scurt, mediu şi lung.Contextul european şi internaţional
în care va fi adoptată viziunea politică a PPE asupra Uniunii Europene
pentru următorii ani, respectiv noua Platformă a Partidului şi
Manifestul care o prefaţează, este unul complex caracterizat de
provocări şi incertitudini fără precedent: criza datoriilor suverane,
funcţionarea deficitară a sistemelor financiare, capacitatea redusă de
susţinere a creşterii economice, creşterea ratei şomajului - mai ales în
rândul tinerilor, şi răspândirea populismului şi a radicalismuli
politic. Prelungirea crizei economice şi financiare, cu consecinţe
majore în plan social, generează un alt tip de criză – o criză politică
şi de încredere – care se reflectă în mod vizibil în noul
euro-scepticism în creştere şi, mai ales, în noi manifestări în statele
membre care ameninţă bazele democratice ale sistemelor politice. Această
criză de încredere în capacitatea sistemelor noastre politice bazate pe
democraţie, de a produce soluţiile de relansare economică
mult-aşteptate este mai gravă şi necesită, de aceea, o mobilizare de
resurse imediată la scara întregii Uniuni.Am constatat cu toţii
că mecanismele de guvernanţă stabilite de Tratatele Uniunii Europene nu
sunt suficiente pentru gestionarea crizei actuale şi asigurarea
creşterii economice durabile în condiţiile unei rate ridicate de ocupare
a forţei de muncă. Cu toate că Tratatul de la Lisabona a adus
îmbunătăţiri procesului de formulare şi negociere a politicilor europene
şi a permis paşi importanţi în consolidarea instituţiilor comunitare şi
a rolului Uniunii pe scena internaţională, construcţia politică pe care
o avem la îndemână acum nu pare pregătită să ne ajute în atingerea, de
pildă, a obiectivului care poate părea prea ambiţios acum – de
transformare a Uniunii în cea mai competitivă economie din lume. Eu cred
sincer că nu trebuie să abandonăm acest obiectiv, însă pentru aceasta
trebuie să fim de acord că ne sunt necesare şi alte instrumente de
lucru, care să facă parte dintr-o nouă construcţie politică viitoare.În
realitate, criza nu pune în discuţie obiectivul integrării ca atare, ci
îndeamnă la reflecţie pe următoarea întrebare: este acesta momentul
unui salt înainte în realizarea proiectului european sau este preferabil
în continuare avansul gradual, cu paşi mărunţi? În opinia noastră,
devine tot mai clar că viitorul nostru, dacă îl dorim în prosperitate
economică şi securitate socială, constă în mai multă Europă, dar şi o
mai bună Europă, adică în consolidarea şi continuarea integrării Uniunii
Europene in ritm accelerat. Singurele opţiuni viabile pentru depăşirea
dificultăţilor rămân acţiunea strâns coordonată a statelor membre,
dialogul constant între instituţii comune şi state, definirea în comun a
priorităţilor de acţiune şi a direcţiilor de evoluţie.Convergenţa
în interiorul Uniunii Europene este încă mult prea redusă, pentru ca UE
să poată da direcţia economiei globale. Singura soluţie pentru a
garanta prosperitatea cetăţenilor noştri şi pentru a garanta calitatea
de conducător de politici globale a Uniunii, un «driver» al politicilor
globale, este o integrare profundă si accelerată, iar aceasta se poate
realiza în opinia mea prin intermediul Statelor Unite ale Europei.Globalizării
nu i se mai poate opune nimeni şi orice reglementare am încerca, ea
este sortită eşecului. Avem nevoie de integrare economică, de integrare
fiscală, de integrare politică. Ca atare, trebuie să tragem concluziile
corecte şi să avem curaj să explicăm naţiunilor noastre că drumul unei
mai puternice integrări este soluţia.De aceea, salut călduros
ambiţia politică a Partidului Popular European de a iniţia o reformă
fundamentală a construcţiei politice a Uniunii în următorii ani, astfel
încât într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat să beneficiem, spre
exemplu, de un guvern european autentic sau de alegerea directă a
Preşedintelui Comisiei Europene.Consolidarea Uniunii Economice
şi Monetare a Uniunii Europene, la care ne-am exprimat interesul de a ne
asocia, constituie pasul absolut necesar pentru reînscrierea pe un curs
de creştere sustenabilă a economiei zonei euro, de care România este
foarte strâns legată. Este evident că dezbaterile actuale privind noul
cadru financiar integrat, în care Uniunea Bancară va ocupa un loc
semnificativ, vor schimba configuraţia Uniunii Europene, iar România are
interese specifice legate de aceste evoluţii, dat fiind că va adera pe
termen mediu la Zona Euro. Pentru noi, este foarte important ca procesul
de consolidare a guvernanţei în Zona Euro să se realizeze cu luarea în
considerare a intereselor statelor cu derogare temporară de la moneda
unică. Nu ne dorim crearea unui club de categoria a doua în Uniune,
format din statele care sunt în afara Zonei Euro, şi ca atare nu dorim
constituirea unei Europe cu mai multe viteze.Pentru noi, mai
multă Europă este sinonimă în acest caz cu asigurarea implicării noastre
în toate etapele de dezvoltare şi funcţionare a viitoarei Uniuni
Bancare şi de aceea acordăm o atenţie specială mecanismului «opt-in». De
altfel, în această logică participativă, trebuie înţeles şi faptul că
am susţinut de la bun început aderarea la Tratatul privind stabilitatea,
coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, pe
care l-am şi ratificat.Piaţa Unică reprezintă unul dintre cele
mai importante avantaje competitive de care Uniunea Europeană dispune
sau cel puţin aşa sună – axiomatic – un slogan foarte răspândit în
retorica europeană. Există cel puţin trei domenii în care Piaţa Unică
este flagrant discontinuă şi aş dori să mă refer pe scurt la fiecare
dintre acestea.Este limpede că tratatele prevăd crearea unei
pieţe europene a muncii care să permită, cel puţin, ca cetăţenii să
poată lucra într-o altă ţară la fel de uşor ca în ţara lor. Cu toate
acestea, mai multe state membre continuă să menţină bariere faţă de
lucrătorii români si bulgari până la finele lui decembrie 2013. Acest
protecţionism este greu de înţeles în condiţiile în care se promovează
ca soluţie generică eliminarea barierelor de orice natură în cadrul
pieţei interne. Aici aş mai face o remarcă: avem nevoie de un Cod al
Munci la nivelul UE.Infrastructura de transport, inclusiv
fluvială, constituie un factor de creştere economică, teorie asupra
căreia nu am niciun dubiu. Cu toate acestea, deşi din punct de vedere
fizic, încă din 1992, a devenit posibilă legătura directă dintre Marea
Neagră şi Marea Nordului prin calea Dunăre-Main-Rin, această legătură nu
poate fi exploatată economic la potenţialul deplin ca urmare a
menţinerii unor regimuri de navigaţie distincte, specifice fluviilor
Dunărea, respectiv Rin. Cred ca o unificare a regulilor de navigatie şi a
condiţiilor tehnice pentru nave, este necesară pentru a da drumul
acestei artere care străbate întreaga Europă de la Marea Nordului la
Marea Neagră.În al treilea rând, dar nu în cele din urmă, nu
cred că mai trebuie demonstrat că o Uniune Europeană prosperă presupune
regiuni europene prospere. O Piaţă Unică demnă de acest nume nu
constituie numai o sumă de reglementări comune, ci şi oportunităţi egale
de dezvoltare şi de contribuţie la bunăstarea generală a Uniunii în
ansamblu. O dezvoltare armonioasă a Uniunii, pe baza stimulării
competitivităţii în fiecare regiune europeană, nu se poate realiza decât
printr-o finanţare adecvată a Politicii de Coeziune în Cadrul Financiar
Multianual 2014-2020, altfel spus prin asigurarea unei priorităţi
relevante obiectivului privind coeziune economică, socială şi
teritorială consacrat de Tratatul de la Lisabona. În schimb, constatăm
că discuţiile privind viitorul Cadru Financiar Multianual se poartă deja
între două tabere oarecum antagonice, respectiv Grupul «Better
Spending» şi Grupul «Prietenii Coeziunii». Eu cred că ne trebuie
coeziune cu cheltuieli bine făcute.Piaţa Unică rămâne în
continuare un deziderat, a cărui realizare deplină depinde numai de
voinţa noastră comună. Cred că este în interesul nostru al tuturor să
părăsim retorica dublă şi, cel puţin în ceea ce priveşte piaţa unică, să
acţionăm în sensul declaraţiilor care sunt deja consensualizate. În
acest sens, trebuie să desăvârşim eliminarea tuturor obstacolelor, fie
ele politice sau economice, şi fac un apel la ceilalţi lideri în
contextul acestui Congres pentru a acţiona împreună într-un autentic
sens constructiv în această privinţă.Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o Piaţă Unică fără restricţii artificiale şi un spaţiu economic de solidaritate.Suntem
de acord că dinamica pieţei forţei de muncă din Europa şi ambiţiile de
plasare a Uniunii Europene în rândurile fruntaşe pe plan mondial în
materie de competitivitate şi creştere economică impun întărirea
politicii comune de imigraţie în ceea ce priveşte modul în care ne
raportăm la imigraţia legitimă.Doresc să atrag atenţia asupra
faptului că înainte de a ne uita la rezervorul de forţă de muncă din
exteriorul Uniunii Europene, ar trebui să exploatăm în mod eficient
toate resursele de care dispunem în interiorul acesteia. Rămân cel puţin
două bazine de forţă de muncă insuficient valorificate la nivelul
Uniunii.În primul rând, lucrătorii din România şi Bulgaria, care
sunt împiedicaţi să aibă acces liber la piaţa forţei de muncă din 9
state membre până la sfârşitul anului 2013. În al doilea rând, în
contextul unei problematici cu mult mai complexe, forţa de muncă din
cadrul comunităţilor de etnie romă care se află pe teritoriile mai
multor state membre, între care şi România.România a fost activă
în elaborarea Cadrului comun european pentru strategiile naţionale de
incluziune a romilor. Adoptarea acestuia în 2011 dovedeşte că interesul
asupra problemei depăşeşte graniţele naţionale. Este momentul să
demonstrăm că există şi voinţa politică pentru a obţine rezultate
tangibile. Considerăm, pe de altă parte, că multe din problemele romilor
necesită soluţii locale, angajamentul activ al politicienilor locali şi
al comunităţilor rome implicate în aceste probleme.Pentru abordarea
cu responsabilitate a acestei problematici, apreciem că este necesară
continuarea dialogului egal între statele membre, în format bilateral şi
comunitar, pentru constituirea unui angajament colectiv, fără
responsabilizarea exclusivă a unei anumite categorii de state membre, de
origine sau de destinaţie.Înainte de a ne gândi cum putem să
înmulţim populaţia europeană, cred că ar fi mai judicios să folosim
resursele europene disponibile pentru realizarea integrării
economico-sociale a acestei minorităţi, indiferent de locul în care
membrii acesteia aleg să se stabilească, astfel încât energiile acestei
părţi importante din cetăţenii europeni să fie canalizate în sensul
creşterii bunăstării tuturor. Cu toţii suntem conştienţi, cred, de
importanţa acestei comunităţi etnice din moment ce, cu cei 10-12
milioane de membri ai săi, populaţia romă reprezintă cea mai mare
minoritate în ansamblul spaţiului european.Pentru noi, mai multă Europă înseamnă un spaţiu de existenţă fără discriminări de orice natură.Coordonarea
în materie de politică externă a înregistrat avansuri semnificative ca
urmare a adoptării Tratatului de la Lisabona, deşi structurile şi
instrumentele introduse de tratat nu funcţionează încă în parametrii
proiectaţi.Aceste structuri şi instrumente sunt încă insuficient
capabile să preia „inputurile” tuturor statelor membre în configurarea
acţiunii externe. În acelaşi timp, statele membre au partea lor de
responsabilitate: Politica Externă şi de Securitate Comună este încă
prea mult un «tool box» din care fiecare stat membru preia instrumentul
preferat pentru a-l utiliza pe direcţia care îl interesează, fără a fi
preocupat de impactul pe alte direcţii.Avem strategii locale sau
tematice, dar nu avem o ordine de priorităţi a acestor strategii: în
mod evident, lipseşte o abordare strategică a Uniunii Europene privind
raportarea la exterior. Există un proces incipient de reflecţie privind
generarea acestei abordări. Fie că o numim strategie globală sau
strategie de securitate, ea rămâne necesară şi trebuie generată
printr-un proces ce trebuie să ia în considerare: think-tank-urile şi
mediile academice, instituţiile europene, inclusiv Parlamentul european,
şi statele membre.Complexitatea situaţiei de securitate globale
– şi aceasta nu numai în termeni militari – impune o nouă abordare a
conceptului de coordonare a politicilor externe naţionale. Agenda
europeană este astăzi concentrată pe dezvoltarea conceptelor de
guvernanţă europeană în planul politicilor economice, care sunt, de
asemenea, în cea mai mare parte, politici naţionale. De ce să nu iniţiem
dezbaterea asupra unui concept de Guvernanţă europeană în materie de
Politică Externă sau în materie de Politică de Securitate şi Apărare?
Cred că în acest fel ne putem apropia de ceea ce numim astăzi impropriu
politici comune în domeniul extern şi de apărare. De aceea, salut
viziunea Partidului Popular European, care stabileşte ca obiectiv în
documentele programatice prezentate mai devreme că «avem nevoie de
veritabilă politică externă europeană, în care statele membre să
vorbească pe o singură voce».Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o abordare pro-activă, în beneficiu general, asupra spaţiului extern.În
evaluarea noastră, rolul SUA va rămâne determinant pentru gestionarea
provocărilor aflate în faţa comunităţii internaţionale, pentru
consolidarea securităţii şi relevanţei familiei transatlantice de valori
în competiţia globală. În condiţiile provocărilor şi ameninţărilor
globale majore, care îşi au originea în afara continentului european,
parteneriatul strategic UE-SUA îşi păstrează, mai mult ca oricând,
relevanţa.Contribuţia României la construcţia unei politici
energetice paneuropene se bazează pe o poziţie clară: aşa cum
securitatea propriu-zisă a Europei este indivizibilă, tot aşa şi
securitatea energetică europeană nu poate fi tratată în etape.Proiectele
energetice europene nu se pot opri la graniţa de Est a României. De
aceea, trebuie să capitalizăm avantajele conectării zonei Mării Negre şi
a statelor din Comunitatea Energetică, în primul rând a Republicii
Moldova la politicile energetice ale Uniunii. O politică energetică
comună presupune dezvoltarea infrastructurii, mai multă
inter-conectivitate în cadrul UE şi diversificarea surselor şi rutelor.Un
efect pervers al încercărilor noastre mai mult sau mai puţin reuşite de
soluţionare a crizei actuale prin combinaţii de măsuri europene şi
naţionale este acela al amplificării curentelor populiste în anumite
state membre, cu potenţial de contagiune la scară europeană.Aş
dori să subliniez că aceste manifestări, dezvoltate pe fondul unei
aparente incapacităţi de a oferi soluţii cetăţenilor noştri prin
mijloacele politice existente, constituie o ameninţare nu atât la adresa
proiectului de integrare europeană, ci chiar a fundamentelor
democratice ale societăţilor noastre. Ceea ce hrăneşte aceste curente nu
este propriu-zis incapacitatea de a folosi în mod adecvat instrumentele
de reglementare sau de coordonare care ne stau la dispoziţie, ci voinţa
politică pentru a le utiliza la maximum.Consider că tocmai
adâncirea proiectului european, prin depăşirea limitelor care acum par
intangibile, este de natură să permită depăşirea durabilă a crizei şi
plasarea societăţilor noastre pe un curs de creştere durabilă.Pentru
noi, mai multă Europă înseamnă o înţelegere comună asupra momentelor în
care trebuie să ne unim voinţele pentru a genera energia politică
adecvată provocărilor cu care ne confruntăm.Statele Unite ale Europei reprezintă, în opinia mea, soluţia corectă pentru europeni şi pentru Europa.Vă mulţumesc!”
|
Preşedintele Traian Băsescu a participat, miercuri, la Palatul
Parlamentului, la Congresul Partidului Popular European, în calitate de
invitat. Şeful statului a susţinut un discurs în faţa liderilor PPE.Redăm integral discursul ţinut de Traian Băsescu în faţa
liderilor PPE, aşa cum a fost postat pe site-ul Administraţiei
Prezidenţiale:
„Domnule Preşedinte al Consiliului European,Domnule Preşedinte al Partidului Popular European,Excelenţele Voastre, doamnelor şi domnilor Prim-miniştri şi Preşedinţi ai partidelor afiliate,Domnule Preşedinte al Comisiei Europene,Doamnelor şi domnilor membri ai Parlamentului European,Doamnelor şi domnilor membri ai Comisiei Europene,Doamnelor şi domnilor, stimaţi invitaţi,În
primul rând, doresc să vă adresez un călduros bun-venit la Bucureşti şi
să-mi exprim bucuria de a avea posibilitatea să mă adresez
Dumneavoastră în cadrul celui de-al 21-lea Congres al Partidului Popular
European, plasat foarte inspirat sub sloganul «Răspunsul este: mai
multă Europă!». Personal, aşa cum mulţi dintre Dumneavoastră cunosc,
sunt un adept foarte hotărât al proiectului unei Europe tot mai
integrate şi, prin aceasta, tot mai puternice.Sunt încântat că
Bucureştiul, capitala României, este gazda unui eveniment atât de
important, de natură să reconfirme semnificaţia sa pe harta politică a
Europei. Am convingerea că acest congres, care stabileşte coordonatele
politice ale Partidului Popular European pentru următorii 10-20 de ani,
va întări solidaritatea şi coeziunea membrilor săi şi va stimula
dezbaterile propice identificării celor mai bune răspunsuri la
provocările cu care Europa se confruntă în plan intern şi extern pe
termen scurt, mediu şi lung.Contextul european şi internaţional
în care va fi adoptată viziunea politică a PPE asupra Uniunii Europene
pentru următorii ani, respectiv noua Platformă a Partidului şi
Manifestul care o prefaţează, este unul complex caracterizat de
provocări şi incertitudini fără precedent: criza datoriilor suverane,
funcţionarea deficitară a sistemelor financiare, capacitatea redusă de
susţinere a creşterii economice, creşterea ratei şomajului - mai ales în
rândul tinerilor, şi răspândirea populismului şi a radicalismuli
politic. Prelungirea crizei economice şi financiare, cu consecinţe
majore în plan social, generează un alt tip de criză – o criză politică
şi de încredere – care se reflectă în mod vizibil în noul
euro-scepticism în creştere şi, mai ales, în noi manifestări în statele
membre care ameninţă bazele democratice ale sistemelor politice. Această
criză de încredere în capacitatea sistemelor noastre politice bazate pe
democraţie, de a produce soluţiile de relansare economică
mult-aşteptate este mai gravă şi necesită, de aceea, o mobilizare de
resurse imediată la scara întregii Uniuni.Am constatat cu toţii
că mecanismele de guvernanţă stabilite de Tratatele Uniunii Europene nu
sunt suficiente pentru gestionarea crizei actuale şi asigurarea
creşterii economice durabile în condiţiile unei rate ridicate de ocupare
a forţei de muncă. Cu toate că Tratatul de la Lisabona a adus
îmbunătăţiri procesului de formulare şi negociere a politicilor europene
şi a permis paşi importanţi în consolidarea instituţiilor comunitare şi
a rolului Uniunii pe scena internaţională, construcţia politică pe care
o avem la îndemână acum nu pare pregătită să ne ajute în atingerea, de
pildă, a obiectivului care poate părea prea ambiţios acum – de
transformare a Uniunii în cea mai competitivă economie din lume. Eu cred
sincer că nu trebuie să abandonăm acest obiectiv, însă pentru aceasta
trebuie să fim de acord că ne sunt necesare şi alte instrumente de
lucru, care să facă parte dintr-o nouă construcţie politică viitoare.În
realitate, criza nu pune în discuţie obiectivul integrării ca atare, ci
îndeamnă la reflecţie pe următoarea întrebare: este acesta momentul
unui salt înainte în realizarea proiectului european sau este preferabil
în continuare avansul gradual, cu paşi mărunţi? În opinia noastră,
devine tot mai clar că viitorul nostru, dacă îl dorim în prosperitate
economică şi securitate socială, constă în mai multă Europă, dar şi o
mai bună Europă, adică în consolidarea şi continuarea integrării Uniunii
Europene in ritm accelerat. Singurele opţiuni viabile pentru depăşirea
dificultăţilor rămân acţiunea strâns coordonată a statelor membre,
dialogul constant între instituţii comune şi state, definirea în comun a
priorităţilor de acţiune şi a direcţiilor de evoluţie.Convergenţa
în interiorul Uniunii Europene este încă mult prea redusă, pentru ca UE
să poată da direcţia economiei globale. Singura soluţie pentru a
garanta prosperitatea cetăţenilor noştri şi pentru a garanta calitatea
de conducător de politici globale a Uniunii, un «driver» al politicilor
globale, este o integrare profundă si accelerată, iar aceasta se poate
realiza în opinia mea prin intermediul Statelor Unite ale Europei.Globalizării
nu i se mai poate opune nimeni şi orice reglementare am încerca, ea
este sortită eşecului. Avem nevoie de integrare economică, de integrare
fiscală, de integrare politică. Ca atare, trebuie să tragem concluziile
corecte şi să avem curaj să explicăm naţiunilor noastre că drumul unei
mai puternice integrări este soluţia.De aceea, salut călduros
ambiţia politică a Partidului Popular European de a iniţia o reformă
fundamentală a construcţiei politice a Uniunii în următorii ani, astfel
încât într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat să beneficiem, spre
exemplu, de un guvern european autentic sau de alegerea directă a
Preşedintelui Comisiei Europene.Consolidarea Uniunii Economice
şi Monetare a Uniunii Europene, la care ne-am exprimat interesul de a ne
asocia, constituie pasul absolut necesar pentru reînscrierea pe un curs
de creştere sustenabilă a economiei zonei euro, de care România este
foarte strâns legată. Este evident că dezbaterile actuale privind noul
cadru financiar integrat, în care Uniunea Bancară va ocupa un loc
semnificativ, vor schimba configuraţia Uniunii Europene, iar România are
interese specifice legate de aceste evoluţii, dat fiind că va adera pe
termen mediu la Zona Euro. Pentru noi, este foarte important ca procesul
de consolidare a guvernanţei în Zona Euro să se realizeze cu luarea în
considerare a intereselor statelor cu derogare temporară de la moneda
unică. Nu ne dorim crearea unui club de categoria a doua în Uniune,
format din statele care sunt în afara Zonei Euro, şi ca atare nu dorim
constituirea unei Europe cu mai multe viteze.Pentru noi, mai
multă Europă este sinonimă în acest caz cu asigurarea implicării noastre
în toate etapele de dezvoltare şi funcţionare a viitoarei Uniuni
Bancare şi de aceea acordăm o atenţie specială mecanismului «opt-in». De
altfel, în această logică participativă, trebuie înţeles şi faptul că
am susţinut de la bun început aderarea la Tratatul privind stabilitatea,
coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, pe
care l-am şi ratificat.Piaţa Unică reprezintă unul dintre cele
mai importante avantaje competitive de care Uniunea Europeană dispune
sau cel puţin aşa sună – axiomatic – un slogan foarte răspândit în
retorica europeană. Există cel puţin trei domenii în care Piaţa Unică
este flagrant discontinuă şi aş dori să mă refer pe scurt la fiecare
dintre acestea.Este limpede că tratatele prevăd crearea unei
pieţe europene a muncii care să permită, cel puţin, ca cetăţenii să
poată lucra într-o altă ţară la fel de uşor ca în ţara lor. Cu toate
acestea, mai multe state membre continuă să menţină bariere faţă de
lucrătorii români si bulgari până la finele lui decembrie 2013. Acest
protecţionism este greu de înţeles în condiţiile în care se promovează
ca soluţie generică eliminarea barierelor de orice natură în cadrul
pieţei interne. Aici aş mai face o remarcă: avem nevoie de un Cod al
Munci la nivelul UE.Infrastructura de transport, inclusiv
fluvială, constituie un factor de creştere economică, teorie asupra
căreia nu am niciun dubiu. Cu toate acestea, deşi din punct de vedere
fizic, încă din 1992, a devenit posibilă legătura directă dintre Marea
Neagră şi Marea Nordului prin calea Dunăre-Main-Rin, această legătură nu
poate fi exploatată economic la potenţialul deplin ca urmare a
menţinerii unor regimuri de navigaţie distincte, specifice fluviilor
Dunărea, respectiv Rin. Cred ca o unificare a regulilor de navigatie şi a
condiţiilor tehnice pentru nave, este necesară pentru a da drumul
acestei artere care străbate întreaga Europă de la Marea Nordului la
Marea Neagră.În al treilea rând, dar nu în cele din urmă, nu
cred că mai trebuie demonstrat că o Uniune Europeană prosperă presupune
regiuni europene prospere. O Piaţă Unică demnă de acest nume nu
constituie numai o sumă de reglementări comune, ci şi oportunităţi egale
de dezvoltare şi de contribuţie la bunăstarea generală a Uniunii în
ansamblu. O dezvoltare armonioasă a Uniunii, pe baza stimulării
competitivităţii în fiecare regiune europeană, nu se poate realiza decât
printr-o finanţare adecvată a Politicii de Coeziune în Cadrul Financiar
Multianual 2014-2020, altfel spus prin asigurarea unei priorităţi
relevante obiectivului privind coeziune economică, socială şi
teritorială consacrat de Tratatul de la Lisabona. În schimb, constatăm
că discuţiile privind viitorul Cadru Financiar Multianual se poartă deja
între două tabere oarecum antagonice, respectiv Grupul «Better
Spending» şi Grupul «Prietenii Coeziunii». Eu cred că ne trebuie
coeziune cu cheltuieli bine făcute.Piaţa Unică rămâne în
continuare un deziderat, a cărui realizare deplină depinde numai de
voinţa noastră comună. Cred că este în interesul nostru al tuturor să
părăsim retorica dublă şi, cel puţin în ceea ce priveşte piaţa unică, să
acţionăm în sensul declaraţiilor care sunt deja consensualizate. În
acest sens, trebuie să desăvârşim eliminarea tuturor obstacolelor, fie
ele politice sau economice, şi fac un apel la ceilalţi lideri în
contextul acestui Congres pentru a acţiona împreună într-un autentic
sens constructiv în această privinţă.Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o Piaţă Unică fără restricţii artificiale şi un spaţiu economic de solidaritate.Suntem
de acord că dinamica pieţei forţei de muncă din Europa şi ambiţiile de
plasare a Uniunii Europene în rândurile fruntaşe pe plan mondial în
materie de competitivitate şi creştere economică impun întărirea
politicii comune de imigraţie în ceea ce priveşte modul în care ne
raportăm la imigraţia legitimă.Doresc să atrag atenţia asupra
faptului că înainte de a ne uita la rezervorul de forţă de muncă din
exteriorul Uniunii Europene, ar trebui să exploatăm în mod eficient
toate resursele de care dispunem în interiorul acesteia. Rămân cel puţin
două bazine de forţă de muncă insuficient valorificate la nivelul
Uniunii.În primul rând, lucrătorii din România şi Bulgaria, care
sunt împiedicaţi să aibă acces liber la piaţa forţei de muncă din 9
state membre până la sfârşitul anului 2013. În al doilea rând, în
contextul unei problematici cu mult mai complexe, forţa de muncă din
cadrul comunităţilor de etnie romă care se află pe teritoriile mai
multor state membre, între care şi România.România a fost activă
în elaborarea Cadrului comun european pentru strategiile naţionale de
incluziune a romilor. Adoptarea acestuia în 2011 dovedeşte că interesul
asupra problemei depăşeşte graniţele naţionale. Este momentul să
demonstrăm că există şi voinţa politică pentru a obţine rezultate
tangibile. Considerăm, pe de altă parte, că multe din problemele romilor
necesită soluţii locale, angajamentul activ al politicienilor locali şi
al comunităţilor rome implicate în aceste probleme.Pentru abordarea
cu responsabilitate a acestei problematici, apreciem că este necesară
continuarea dialogului egal între statele membre, în format bilateral şi
comunitar, pentru constituirea unui angajament colectiv, fără
responsabilizarea exclusivă a unei anumite categorii de state membre, de
origine sau de destinaţie.Înainte de a ne gândi cum putem să
înmulţim populaţia europeană, cred că ar fi mai judicios să folosim
resursele europene disponibile pentru realizarea integrării
economico-sociale a acestei minorităţi, indiferent de locul în care
membrii acesteia aleg să se stabilească, astfel încât energiile acestei
părţi importante din cetăţenii europeni să fie canalizate în sensul
creşterii bunăstării tuturor. Cu toţii suntem conştienţi, cred, de
importanţa acestei comunităţi etnice din moment ce, cu cei 10-12
milioane de membri ai săi, populaţia romă reprezintă cea mai mare
minoritate în ansamblul spaţiului european.Pentru noi, mai multă Europă înseamnă un spaţiu de existenţă fără discriminări de orice natură.Coordonarea
în materie de politică externă a înregistrat avansuri semnificative ca
urmare a adoptării Tratatului de la Lisabona, deşi structurile şi
instrumentele introduse de tratat nu funcţionează încă în parametrii
proiectaţi.Aceste structuri şi instrumente sunt încă insuficient
capabile să preia „inputurile” tuturor statelor membre în configurarea
acţiunii externe. În acelaşi timp, statele membre au partea lor de
responsabilitate: Politica Externă şi de Securitate Comună este încă
prea mult un «tool box» din care fiecare stat membru preia instrumentul
preferat pentru a-l utiliza pe direcţia care îl interesează, fără a fi
preocupat de impactul pe alte direcţii.Avem strategii locale sau
tematice, dar nu avem o ordine de priorităţi a acestor strategii: în
mod evident, lipseşte o abordare strategică a Uniunii Europene privind
raportarea la exterior. Există un proces incipient de reflecţie privind
generarea acestei abordări. Fie că o numim strategie globală sau
strategie de securitate, ea rămâne necesară şi trebuie generată
printr-un proces ce trebuie să ia în considerare: think-tank-urile şi
mediile academice, instituţiile europene, inclusiv Parlamentul european,
şi statele membre.Complexitatea situaţiei de securitate globale
– şi aceasta nu numai în termeni militari – impune o nouă abordare a
conceptului de coordonare a politicilor externe naţionale. Agenda
europeană este astăzi concentrată pe dezvoltarea conceptelor de
guvernanţă europeană în planul politicilor economice, care sunt, de
asemenea, în cea mai mare parte, politici naţionale. De ce să nu iniţiem
dezbaterea asupra unui concept de Guvernanţă europeană în materie de
Politică Externă sau în materie de Politică de Securitate şi Apărare?
Cred că în acest fel ne putem apropia de ceea ce numim astăzi impropriu
politici comune în domeniul extern şi de apărare. De aceea, salut
viziunea Partidului Popular European, care stabileşte ca obiectiv în
documentele programatice prezentate mai devreme că «avem nevoie de
veritabilă politică externă europeană, în care statele membre să
vorbească pe o singură voce».Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o abordare pro-activă, în beneficiu general, asupra spaţiului extern.În
evaluarea noastră, rolul SUA va rămâne determinant pentru gestionarea
provocărilor aflate în faţa comunităţii internaţionale, pentru
consolidarea securităţii şi relevanţei familiei transatlantice de valori
în competiţia globală. În condiţiile provocărilor şi ameninţărilor
globale majore, care îşi au originea în afara continentului european,
parteneriatul strategic UE-SUA îşi păstrează, mai mult ca oricând,
relevanţa.Contribuţia României la construcţia unei politici
energetice paneuropene se bazează pe o poziţie clară: aşa cum
securitatea propriu-zisă a Europei este indivizibilă, tot aşa şi
securitatea energetică europeană nu poate fi tratată în etape.Proiectele
energetice europene nu se pot opri la graniţa de Est a României. De
aceea, trebuie să capitalizăm avantajele conectării zonei Mării Negre şi
a statelor din Comunitatea Energetică, în primul rând a Republicii
Moldova la politicile energetice ale Uniunii. O politică energetică
comună presupune dezvoltarea infrastructurii, mai multă
inter-conectivitate în cadrul UE şi diversificarea surselor şi rutelor.Un
efect pervers al încercărilor noastre mai mult sau mai puţin reuşite de
soluţionare a crizei actuale prin combinaţii de măsuri europene şi
naţionale este acela al amplificării curentelor populiste în anumite
state membre, cu potenţial de contagiune la scară europeană.Aş
dori să subliniez că aceste manifestări, dezvoltate pe fondul unei
aparente incapacităţi de a oferi soluţii cetăţenilor noştri prin
mijloacele politice existente, constituie o ameninţare nu atât la adresa
proiectului de integrare europeană, ci chiar a fundamentelor
democratice ale societăţilor noastre. Ceea ce hrăneşte aceste curente nu
este propriu-zis incapacitatea de a folosi în mod adecvat instrumentele
de reglementare sau de coordonare care ne stau la dispoziţie, ci voinţa
politică pentru a le utiliza la maximum.Consider că tocmai
adâncirea proiectului european, prin depăşirea limitelor care acum par
intangibile, este de natură să permită depăşirea durabilă a crizei şi
plasarea societăţilor noastre pe un curs de creştere durabilă.Pentru
noi, mai multă Europă înseamnă o înţelegere comună asupra momentelor în
care trebuie să ne unim voinţele pentru a genera energia politică
adecvată provocărilor cu care ne confruntăm.Statele Unite ale Europei reprezintă, în opinia mea, soluţia corectă pentru europeni şi pentru Europa.Vă mulţumesc!”