Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că până în prezent au
fost semnate listele de candidaţi ARD la alegerile parlamentare pentru
36 de organizaţii, că 32 de candidaturi au primit aviz negativ din
partea Comisiei de etică şi că au fost admise contestaţiile lui Viorel
Badea şi William Brânză.
Vasile Blaga a precizat, miercuri, că lansarea candidaţilor
ARD ar putea avea loc în data de 5 noiembrie şi că până în prezent au
fost semnate listele de candidaţi pentru 36 de organizaţii, incluzând
diaspora.
"Pot să vă spun că 70-75% dintre cei care candidează sunt oameni noi,
tineri, buni profesionişti în zona respectivă. Au fost şi 32 de
persoane care, în viziunea Comisiei de etică, nu îndeplinesc anumite
condiţii pentru a candida, până ieri dimineaţă se retrăseseră 12 şi cu
încă un candidat astăzi - 13. Sunt foarte multe contestaţii, pentru că
în unele cazuri colegii se simt nedreptăţiţi, aceste contestaţii le va
analiza comisia, le vom analiza şi noi în continuare", a spus Vasile
Blaga.
El a arătat că au existat mai multe contestaţii la decizia Comisiei
de etică, menţionându-i pe William Brânză şi pe Viorel Badea.
"De la diaspora, pentru imagine negativă, la doi candidaţi: domnul
Badea şi William Brânză, ne-am uitat, au fost nişte articole în presă,
este adevărat, practic au fost nişte poziţii reciproce ale lor. Dar am
considerat că nu sunt probe ca să nu poată să candideze", a adăugat
Blaga.
El a spus, în legătură cu avizul negativ primit de la Comisia de
etică de deputatul Petru Movilă, că acest caz va fi discutat joi şi a
adăugat că Movilă nu este trimis în judecată.
"Am văzut şi documentele respective, l-am rugat să meargă la comisie
cu ele, s-a început urmărirea penală, iar ancheta se poate termina cu
soluţia de neîncepere a urmăririi penale, mâine se discută Iaşiul", a
precizat liderul PDL.El i-a mai menţionat pe Lucian Militaru, fost
primar la Videle, şi Ştefan Stoica de la Dolj, care au primit aviz
negativ de la Comisia de etică şi a arătat că acestea vor fi analizate.
|