Goana după colegii eligibile. Este noul "sport" care face furori
atât printre miniştrii cabinetului Ponta, cât şi în rândurile
predecesorilor din perioada guvernării PDL. Toţi au depus eforturi
semnificative pentru a fi confirmaţi în colegii cât mai accesibile care
să le asigure prezenţa în viitorul legislativ.
Din componenţa actualului executiv, doar trei miniştri nu vor
să ajungă parlamentari: Florin Georgescu de la Finanţe, Mona Pivniceru
de la Justiţie şi Leonard Orban de la fonduri europene. Ceilalţi 17
colegi sunt angrenaţi de USL în cursa parlamentară, iar dintre ei doar
premierul şi alţi şase miniştri candidează în colegiile în care au fost
aleşi acum patru ani.
Restul preferă siguranţa unor circ
...
Detalii... »
|
Intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica a fost o decizie
asumată politic. În plus, preşedintele Traian Băsescu şi premierul
Victor Ponta ştiau de problemele de acolo şi aveau pârghiile necesare
pentru a opri acest proces. Asta a declarat la Realitatea TV Remus
Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica. El a vorbit şi despre
onorariul de 50.000 de euro pe care îl primeşte.În ultimii 6 ani Hidroelectrica a acumulat pierderi de peste un
miliard de euro, bani care teoretic pot fi recuperaţi, sau cel puţin o
parte din ei, a explicat la Realitatea TV Remus Borza."Cei de la
ministerul economiei au fost strategii intrării în insolvenţă a
Hidroelectrica. Era o decizie de competenţele lui Vulpescu şi
...
Detalii... »
|
Este bine sa utilizezi intreaga artilerie grea de care dispui, asta
daca vrei sa-i dai niste senzatii de neuitat. Iar arma ta secreta este…
gura, cu tot ce presupune ea: buze, limba, dinti, saliva. Si aici nu
vorbim doar despre sexul oral, desigur, a carui importanta nimeni n-o
contesta, asta daca vrei sa fii un amant bun. Vorbim de arta de a o
saruta exact acolo unde-si doreste sau, dimpotriva, poate ca se asteapta
mai putin. Askmen prezinta locurile favorite ale unei femei, tocmai
bune de sarutat.
1. UrechileUrechile reprezinta acea parte a corpului
adesea neglijata cand vine vorba despre sarut, insa ele pot fi sursa
unei placeri nebanuite. O poti musca usor de lobul urechii, ceea ce cu
sigurant
...
Detalii... »
|
Reprezentanţii organizaţiilor etnice ungare au subliniat importanţa
autonomiei şi a unei Ungarii puternice după cea de-a 11-a sesiune a
Conferinţei Permanente Maghiare desfăşurată joi la Budapesta.Kelemen Hunor, liderul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) a
declarat că MAERT şi-a îndeplinit scopul, iar declaraţia publicată la
finalul conferinţei a fost una echilibrată, transmite MTI. În acelaşi
timp, acesta a făcut apel la organizarea mai frecventă a unor întâlniri
ale politicienilor implicaţi în acest domeniu între sesiunile MAERT.
Acesta şi-a exprimat speranţa ca după viitoarele alegeri din
România, maghiarii din Transilvania să fie puternic reprezentaţi în
parlament. Krisztina Sandor din cadru
...
Detalii... »
|
Miercuri ne aşteaptă o zi frumoasă, chiar dacă dimineaţa va fi
răcoroasă în majoritatea regiunilor. Norii vor împărţi cerul cu soarele
şi doar în extremitatea nordică este posibil ca izolat să plouă slab.
Vântul rămâne mai insistent tot în zona montană, iar temperaturile
maxime cresc uşor faţă de ieri şi vor fi cuprinse între 14 şi 22 de
grade.Vremea în BucureştiÎn Bucureşti va fi răcoare
în primele ore ale zilei, dar vremea rămâne frumoasă, cu cer variabil şi
vânt slab. La amiază, maxima va ajunge în jurul valorii de 20 de grade,
cu un grad-două sub media climatologică multianuală.Vremea la munteVa
fi destul de rece şi la munte, mai ales noaptea şi dimineaţa, când
local este posibil să se formeze bruma.
...
Detalii... »
|
Cearcănele afectează opt din nouă persoane. Tot mai multe femei se
plâng că inesteticele cearcăne le dau bătăi de cap încă din adolescenţă.
Alimentaţia potrivităDe cele mai multe
ori, cercurile negre din zona ochilor apar din cauza lipsei de vitamine
din organism. Printre ele se numără: vitamina A, vitamina E, vitamina C
sau fierul. De aceea, trebuie să introduci în dieta ta alimente bogate
în vitamina C şi fier: citrice, spanac, ceapă verde, urzici, salată
verde, andive şi mai ales laptele. De asemenea, este foarte important să
reduci consumul de paste, dulciuri, condimente, cafea, ceai negru,
alcool şi tutun.Comprese cu ceaiÎn paralel
cu o dietă adecvată, care luptă din interior, poţi să tratezi şi din
...
Detalii... »
|
Un tânăr rus care a văzut o fotografie cu o brunetă foarte sexy pe
un site de socializare, pe profilul unui prieten comun şi a încercat să
afle mai multe detalii despre ea şi cum ar putea să facă ca să o
cunoască. Ce a aflat l-a uluit şi l-a convins că...nu are nicio şansă.Bruneta extrem de sexy pe care o văzuse este, de fapt, o femeie
căsătorită şi mama prietenei sale adolescente. Oricât ar părea de greu
de crezut, cele două sunt mamă şi fiică şi nicidecum prietene, iar
prietenul curios nu va avea niciodată şanse nici cu prietena sa de pe
site-ul de socializare şi cu atât mai puţin cu mama sa. Sursă foto: ljfunlivejournal.com
Fiica adolescentă a femeii, la fel de frumoasă
...
Detalii... »
|
|