Un şofer de TIR român a provocat un grav
accident în Italia, vehiculul pe care îl conducea fiind lovit de un
tren, o coliziune soldată cu un mort şi numeroşi răniţi.
O persoană a murit şi
numeroase altele au fost rănite după ce un tren a lovit un TIR, în
regiunea italiană Puglia (sud). Potrivit postului Sky TG-24, persoana
decedată este mecanicul locomotivei, informează site-ul
OsservatoreOggi.it. Mai mulţi călători ai trenului au fost răniţi în
accidentul produs luni la ora 13.30 (14.30, ora României), în apropiere
de oraşul Brindisi.
Şoferul TIR-ului a ignorat semnalele care avertizau în legătură cu
apropierea trenului, iar vehiculul a rămas blocat între bariere.
Şoferului autotrenului, românul Ionuţ C., în vârstă de 26 de ani, a fost
reţinut.
Consulatul României de la Catania a comunicat că este în contact
permanent cu autorităţile locale italiene, privind acest caz. Din datele
existente, cetăţeanul român nu a fost rănit, starea sa generală fiind
bună.
|
O fată în vârstă de 14 ani, din localitatea
băcăuană Blăgeşti, a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce
a fost rănită într-un accident provocat de o şoferiţă ce avea o
alcoolemie de 0,52 la mie.
Potrivit Inspectoratului de
Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, minora a fost accidentată după ce
conducătoarea auto, depistată ulterior de către poliţişti sub influenţa
băuturilor alcoolice, a lovit cu maşina un moped pe care se afla fata.
Accidentul a avut loc chiar în faţa locuinţei şoferiţei în vârstă de 44
de ani, care s-a ciocnit cu mopedul în momentul în care dădea maşina cu
spatele, cu intenţia de o parca.
"În urma impactului, minora aflată pe mopedul condus de un tânăr
de 24 de ani a fost transportată la Spitalul Buhuşi pentru acordarea de
îngrijiri medicale. Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu
aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul şoferului de moped
şi de 0,52 mg/litru alcool pur în cazul
...
Detalii... »
|
Cercetat pentru lipsire de libertate şi distrugere, manelistul Vali Vijelie
are toate şansele să scape de închisoare după ce amanta l-a protejat în
faţa poliţiştilor, iar tânărul căruia i-a distrus maşina de lux s-a
arătat dezinteresat de cursul anchetei.Vali Vijelie a fost, luna trecută, în centrul unui scandal monstru după
ce a dat buzna în salonul de înfrumuseţare la care lucra amanta lui,
Ionela Constantin. De spaimă, femeia a sărit pe fereastră, ajutată de
fiul patroanei şi s-a refugiat în autoturismul acestuia, un BMW seria 6.
Scos din minţi, Vijelie a spart parbrizul maşinii după care a scos-o pe
Ionela cu forţa, a băgat-o într-o altă maşină şi a dispărut cu ea. Gabi
Athos, proprietarul SUV-ului devastat a formulat pe numele lui Vijelie o
plângere la Secţia 26, iar puţin timp mai târziu poliţiştii s-au
autosesizat şi în
...
Detalii... »
|
Un tribunal irakian i-a condamnat la inchisoare pe viata pe doi
barbati implicati in rapirea a trei jurnalisti romani in 2005, a
declarat acesta, sambata, intr-un comunicat, relateaza AFP.Cei doi barbati condamnati nu au fost identificati decat cu initialele A.A. si A.Y. "Curtea
a gasit motive convingatoare pentru a lua aceasta decizie, pe baza
confesiunilor, a dovezilor si proiectului (de rapire)", a declarat Curtea Penala Centrala din Irak. Rolul exact al celor doi acuzati in rapire nu este cunoscut. Marie Jeanne Ion, Sorin Dumitru Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost rapiti in martie 2005 si eliberati doua luni mai tarziu.
Omar Hayssam, un om de afaceri siriano-roman, a
primit o sentinta de 20 de ani de inchisoare din partea unui tribunal
roman pentru ca a comandat rapirea. Arestat si incarcerat in Romania in
mai 2005, el a fost eliberat din m
...
Detalii... »
|
Regele manelelor risca sa cante o vreme despre puscarie.
Autoritatile il ameninta pe fata cu inchisoarea pe Nicolae Guta, dupa ce
l-au prins furand apa, direct din conducte.Poate ar fi scapat, daca nu se forma totusi o balta uriasa in fata
pensiunii din Petrosani, pe care o construieste manelistul. "Paznicul,
care e mai slab de minte, e de vina", sustine impricinatul, care jura ca
habar n-avea de bransamentul ilegal.
Pe artist l-a cam lasat vocea, dupa ce a fost informat ca este acuzat de furt. Cel
care a descoperit ca de la vila lui Guta se fura direct din conducte
este chiar directorul Regiei. O baltoaca i-a atras omului atentia. Una peste alta, manelistul isi poate vedea linistit de nunti, botezuri si cumetrii. Daca plateste macar paguba, scapa. Acesta
este deja al doilea necaz pentru Guta, in numai doua saptamani. La
sfarsitul lunii trecute, a fost tras pe dreapta de politisti, in Sibiu.
...
Detalii... »
|
Incepand cu aceasta saptamana saptamana Balkan Music Club Bucuresti reia seria de evenimente cu urmatorul program:
Miercuri: FLorin Salam
Joi: Copilul de Aur
Vineri: Sorinel Pustiu
Sambata: Adrian Minune
Clubul de manele Balkan Music Club din Bucuresti, va astepta pe Blvd. N. Balcescu nr. 20 (Linga Sala Dalles)
Nu uitati sa va faceti rezervari la urmatoarele numere de telefon: 0732.327.088. / 0785.712.600
Pe data de 3 Octombrie Balkan Music Club Bucuresti va implini un an si va invita sa luati parte la "cea mai tare petrecere”
|
Crima infioratoare la Salistea de Sus. Un barbat in varsta de 60 de ani a
fost gasit astazi dimineata in propria locuinta intr-o balta de sange.
Victima prezenta multiple lovituri la nivelul capului si fata ii era
desfigurata. O echipa de criminalisti condusa de procurorul criminalist
al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures fac cercetari la fata
locului pentru a se afla ce anume a patit barbatul.Pot sa va confirm ca astazi dimineata politai a fost sesizata despre
faptul ca in locuinta personala a fost descoperit un barbat decedat. La
fata locului echipa complexa face cercetari pentru a se stabili exact ce
s-a intamplat. Deocamdata nu se pot da alte detalii” a declarat pentru
ActualMM.ro, Tania Sobranet purtator de cuvant al IPJ Maramures.
|
|